Antropologie PDF Print E-mail

 

PRACTICA PROFESIONALĂ – SEMESTRUL II, Anul academic 2011-2012

Practica profesională obligatorie din semestrul al II-lea poate fi realizată fie la instituţii publice şi private din domeniu, sub forma unui stagiu de practică la instituţia respectivă, fie prin participarea la practicile profesionale organizate în cadrul facultăţii.


 

Opţiunea 1: Stagiu de practică la o instituţie publică sau privată

Studenţii au posibilitatea să desfăşoare stagii de practică profesională la organizaţii nonguvernamentale, institute de cercetare socială, firme de consultanţă sau marketing, firme de resurse umane, autorităţilor publice locale sau centrale, etc.

Stagiul de practică se realizează pe baza unui PROTOCOL DE COLABORARE între facultate şi instituţia unde se desfăşoară practica, care atestă prestarea a cel puţin 56 de ore de activitate profesională.

Documentul poate fi luat de la secretariatul facultăţii.

La sfârşitul stagiului, studenţii trebuie să prezinte un RAPORT DE PRACTICĂ în care descriu sarcinile efectuate şi evaluează competenţele dobândite prin colaborarea cu instituţia respectivă. Raportul de practică este semnat de către student şi aprobat apoi prin semnătură de către îndrumătorul de an sau un alt cadru didactic al facultăţii. Pe baza raportului, cadrul didactic va acorda o notă pentru practica profesională.

Studenţii care optează pentru aceste stagii sunt rugaţi să prezinte protocolul de colaborare semnat de către instituţia unde au desfăşurat practica şi raportul de practică la îndrumătorul de an (sau un alt cadru didactic al facultăţii) şi la secretariat până în data de 15 septembrie 2012.


 

Opţiunea 2: Posibilităţi de practică profesională în cadrul facultăţii şi al institutelor de cercetare afiliate

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Contactaţi profesorul responsabil prin e-mail (datele de contact sunt precizate mai jos)!

REVITALIZAREA ZONELOR URBANE PRINTR-O ABORDARE INTERDISCIPLINARĂ. STUDIU DE CAZ: CETĂŢUIA DIN CLUJ-NAPOCA

Universitate de vară şi practică profesională realizată în colaborare cu Ordinul Arhitecţilor din România (OAR).

Perioada: 2-16 iulie 2012

Activităţi:

Relevarea situaţiei existente – Analiza preliminară SWOT pentru Cetăţuia Cluj

Sinteze preliminare privind potenţialul locului

Teme preliminare pentru concursuri de idei, proiecte de reabilitare

Proiecte şi evenimente culturale pentru revitalizarea sitului

Dezbateri pentru promovarea evenimentului

Atelier urbanistic: „Dialog interdisciplinar privind situaţia centrelor istorice din Cluj-Napoca, Turda, Gherla, Dej Şimleul Silvaniei şi Bistriţa”

Locaţie: Cluj-Napoca
Tutore de practică: conf. dr. Rudolf Poledna
Contact: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it sau This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it


 

IMIGRANTI ROMANI IN AMERICA DE NORD

Această practică este deschisă studenţilor din anul II.

Descriere: Proiectul general reprezinta un studiu social-istoric al imigratiei romanilor in America de Nord. Studentii vor contribui la doua dintre componentele acestui proiect.

Prima componenta urmareste reconstituirea structurii sociale a comunitatilor de romani ajunsi in America la inceputul secolului 20. Analiza se va face pe baza publicatiilor romanilor, in special a ziarului America, ziarul Uniunii si Ligii Societatilor Romanesti din America, care functioneaza din 1906 pina in prezent. Datele culese prin analiza documentelor vor fi cuprinse intr-o baza de date SPSS si procesate. Vom discuta impreuna partea de operationalizare, culegere a datelor, si interpretare a rezultatelor.

A doua componenta implica interviuri tip traseu de viata cu imigranti in America de nord care s-au intors in Romania sau care petrec anual perioade de timp importante in Romania. Interviurile vor fi transcrise in format electronic si analizate impreuna.

Studentii vor parcurge si discuta citeva referinte bibliografice pentru a se familiariza cu tema si cu perspectiva propusa de proiect. Vom discuta proiectul general de cercetare si locul muncii lor in cadrul sau. Activitatea de practica urmareste dobindirea urmatoarelor cunostinte si abilitati: intelegerea formelor, utilitatii si selectiei datelor intr-o cercetare care implica atit studiul documentelor cit si interviul; elaborarea categoriilor de analiza in studiul documentelor si constructia si completarea unei baze de date in SPSS; analiza datelor cuprinse intr-o baza de date cantitativa in SPSS; elaborarea unui ghid de interviu; realizarea interviurilor tip povestea-vieții; analiza metodologică critică a surselor documentare.

Tutore de practică: conf. dr. Irina Culic
Durata: 56 de ore.
Locaţia: sediul facultatii si localitate
Perioada 3-14 septembrie 2012
Contact: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it

Data limită de înscriere: 30 iulie 2012


 

CONSTITUIREA ARHIVEI DE CERCETARE SOCIALĂ A DEPARTAMENTULUI

Perioada: 2- 15 iulie

Locaţie: Cluj, sediul Facultăţii

Activitate: introducerea unor chestionare în baza de date SPSS, realizate în cadrul unor cercetări din trecut de către echipe de sociologi conduse de prof. Ioan Aluaş şi prof. Traian Rotariu.

Tutore: conf. Dr. Rudolf Poledna

Înscriere: rpoledna@socasis.ubbcluj.ro, This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it '; document.write( '' ); document.write( addy_text6098 ); document.write( '<\/a>' ); //--> This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it


 

 

Practică profesională a Fundaţiei pentru Cercetări Sociale Max Weber din Cluj la Festivalul Peninsula, Târgu Mureş

Fundaţia pentru. Cercetări Sociale Max Weber din Cluj, în colaborare cu Dept. de Sociologie l.m.  (UBB) organizează anchetă sociologică cu chestionar la Festivalul Peninsula din Târgu Mureş. Aşteptăm studenţi din anii 1-3 de la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială ca operatori de anchetă.

Aplicarea chestionarelor se realizează în perioada desfăşurării Festivalului Peninsula din Târgu Mureş, 22-26 august 2012 (activitatea începe în ziua 0).

Activitatea poate fi recunoscuta ca practica profesionala.

Cerinţe:

 

  • Participarea la anchetă zilnic, în perioada Festivalului
  • Aplicarea a 5-6 chestionare, în limba română, (de cca 30 demin) + 10-12 Foi de contact de o pagină (2 min) ambele în conformitate cu instrucţiunile de eşantionare.

 

Asigurăm:

 

  • Bilet săptămânal la Festival
  • O masă (prânz) zilnic
  • cazare (loc de cort sau camin gratuit)
  • bani de buzunar/diurnă, în funcţie de prestaţie

 

Cei care nu lucrează conform aşteptărilor vor fi sancţionaţi, inclusiv retragerea biletului săptămânal.

Data limită de înscriere: 15 iulie 2012

Înscrierea se face prin completarea următorului formular: http://bit.ly/LwWref

Puteţi adresa întrebări persoanei de contact: Drd. Kiss Zita: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it

 


 

Practică la Centrul de Studiere al Populaţiei din cadrul UBB, în colaborare cu Direcţia de Evidenţă a Populaţiei
Descriere: Studenţii vor introduce date din documentele stării civile, la sediul Direcţiei de Evidenţă a Populaţiei din Cluj-Napoca.

Tutori de practică: prof. dr. Traian Rotariu şi dr. Mihaela Hărăguş
Durata: 2 săptămâni (10 zile lucratoare), câte 4 ore pe zi, o grupa de la 8-12 si una de la 12-16. Practica începe în 27 iunie.
Înscriere: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it


 

Crearea şi dezvoltarea unui spaţiu virtual de resurse pentru însuşirea limbii engleze cu scop academic, specific ştiinţelor socio-umane

Descriere: Invităm studenţii să participe la crearea şi dezvoltarea unui spaţiu virtual de resurse şi materiale de învăţare în limba engleză, adaptate nevoilor lor în cadrul mai larg al deprinderilor de studiu academic şi, mai specific, al nevoilor de studiu de specialitate. Activităţile vor include, printre altele, căutarea şi selectarea resurselor, organizarea lor în funcţie de parametrii de continuţ şi formă conveniţi cu cadrul didactic îndrumător. Studenţii sunt, de asemenea, invitaţi să contribuie creativ la crearea unei comunităţi de învăţare pentru colegii lor. Activitatea se va desfăşura pe un spaţiu de tip Wiki. Aşteptăm să se înscrie studenţi care au un nivel de limbă engleză minim B1 (intermediar inferior), deprinderi de operare a calculatorului şi navigare pe internet, precum şi să le placă să lucreze in mediul online.

Tutore de practică: dr. Cristina Felea
Durata: 56 de ore.
Program flexibil.
Locaţia: on-line
Perioada: 27 iunie – 15 iulie
Contact: cristina.felea
@gmail.com


Inegalităţi sociale şi trasee de viaţă în Clujul contemporan

Această practică este deschisă doar studenţilor din anul II, care au promovat cursul de Stratificare Socială.

Descriere: Proiectul urmăreşte analiza felului în care inegalităţile sociale şi schimbările politice din România ultimilor decenii au marcat experienţa de viaţă a persoanelor din generaţiile 1950-55. Urmând o eşantionare pe cote, studenţii vor realiza interviuri cu persoane căsătorite din această categorie de vârstă, respectiv cu partenerul lor actual. Studenţii vor beneficia de o pregătirea teoretică şi metodologică necesară implicării în proiect şi vor realiza interviuri de profunzime (câte patru interviuri, cu fiecare partener din cuplu separat), transcriind şi participând la analiza acestora şi redactarea raportului de cercetare. Toţi studenţii participanţi în activitatea de practică vor primi in format electronic interviurile transcrise, cât şi raportul de cercetare final, întocmit împreună.

Tutore de practică: lect. dr. Cristina Raţ
Perioada: 2-15 iulie iunie – 11 iulie 2010.
Total ore de muncă: 56 ore
Numărul de studenţi: 10
Locaţia: Cluj-Napoca

Înscriere: E-mail: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it

 



 

Last Updated on Thursday, 10 July 2014 08:14